|
Vechimea satului se pierde în negura vremurilor, prima aşezare fiind cea de pe Izunie, din perioada neoliticului, acolo gãsindu-se şi astãzi douã vetre de ars ceramicã ţãrãneascã, adicã vase de lut pentru trebuinţa zilnicã a locuitorilor. Altã aşezare a satului a fost pe Holmul Bajurii, la hotarul cu Teioasa, dar datoritã alunecãrilor de teren, partea aceea de sat a fost strãmutatã peste pârâul Spãlãtoresei, devenind partea ,,din Vale” a satului, unde a fost ctitoritã şi prima bisericã cu primul cimitir al satului Bajura. Bãnuim cã satul Bajura a fost un sat de rãzeşi înstãriţi, el nefiind închinat vreunei mãnãstiri mari din Moldova aşa cum se practica în vechime de domnitori, ţãranii având proprietãţi de pãmânturi, pe care uneori le pierdeau în favoarea altora, aşa cum reiese din documentele studiate. Atestarea documentarã a bisericii din sat este din anul 1752, ea fiind ctitoria unui anume Chiriac Negri, probabil un om mai înstãrit care a pus umãrul la construirea lãcaşului de cult ortodox, care cu reparaţii anuale, va dãinui pânã în anul 1911 când este sfinţitã actuala bisericã, construitã cu ajutorul Primãriei Darabani, a enoriaşilor din satul Bajura, dar prin osteneala preotului Gheorghe Hadârcã venit din Basarabia, cel care a fost şi primul învãţãtor din sat titularizat, din anul 1893. Pitoreascã era fosta bisericuţã din bârne de pe Vale. Din descrierile contemporanilor, aceasta era construitã într-un pâlc de stejari retezaţi şi care au ţinut loc de furci, masa altarului fiind construitã dintr-un stejar foarte gros, retezat la înãlţimea de un metru, iar podeala fãcutã din scândurã cioplitã cu barda, era la distanţã de o jumãtate de metru de pãmânt, astfel cã dedesubt era gol, copiii din sat cãutând ouãle gãinilor care cuibãreau sub bisericã. Uşa era din stejar cioplit din bardã, ferecatã în fier forjat la covãlie, geamurile erau din ochiuri mici de sticlã fãrã toc, unse direct în perete, iar acoperişul era din paie şi stuf, în fiecare primãvarã, înainte de Paşte, tinerii din sat, flãcãi şi fete participau la repararea acoperişului şi la ungerea cu humã a pereţilor, material care se gãsea din belşug pe Holm. Acestei biserici i-a dãruit Logofãtul Teodor Balş, stãpânul Darabanilor, Sfânta Evanghelie legatã în alamã auritã şi semnatã de donator în anul 1857, care a fost apoi mutatã în noua bisericã de cãrãmidã, ctitoritã în mijlocul satului. Legenda pãstratã în sat spune cã înainte de construcţia bisericii noi, a fost mãsuratã umbra unui om bãtrân pentru a fi amplasat altarul, persoanã care la scurt timp a şi murit, dar biserica a dãinuit. Pânã la construcţia acestei biserici unde slujesc eu astãzi, în biserica veche a satului Voicãuţi-Bajura au slujit mai mulţi preoţi şi dascãli, amintind aici pe preotul Mihalachi cu dascãlul Grigoraş la 1774, preoţii Dumitru Baican, M. Vasiliu şi Anton Hadârcã menţionaţi la împroprietãrirea din 1864, şi nu în ultimul rând pe preotul Gheorghe Hadârcã cel care a ctitorit biserica. Acestuia, i-a urmat Grigorie Baz, un preot luminat, învãţãtor, scriitor de piese de teatru (a scris douã piese pentru elevi intitulate ,,Satana” şi ,,Cinci pâni”), era constructor de viori şi a lucrat cu propriile mâini scena şcolii din sat, pe care se dãdeau spectacole şi serbãri şcolare, scenã demolatã, fãrã a fi mãcar fotografiatã în timpul direcţiunii d-lui Hriţcu Ioan, din motive obiective de modernizare a şcolii cu termopane. A urmat în parohie preotul Amãlinei Neculai, un om harnic şi gospodar care a pãstorit biserica dimpreunã cu dascãlul Duzinschi Petrache pânã în anul 1984, când din motive de sãnãtate s-a pensionat. Eu sunt nãscut la 25 mai 1959 în Vatra Dornei, am fost hirotonit pe data de 01.10.1984 diacon la Catedrala Mitropolitanã Iaşi, iar preot, hirotonit pe data de 06.10.1984 de cãtre IPS Pimen Suceveanul. Imediat am venit la Bajura unde am ţinut prima slujbã pe 26 octombrie 1984, ziua de hram a satului, în care m-am integrat din primele clipe. Satul, cu bunele şi relele lui, m-a adoptat imediat, dar la acea vreme fiind C.A.P., am fost nevoit sã iau parcicã de sfeclã de zahãr ca sã pot ţine grãdina, deoarece era un inginer agronom dur care nu tolera nici pe preot ca sã nu aibã parcelã, aşa cã la Revoluţia din 1989, inginerul a fost nevoit sã plece din sat, deşi avea o casã aici. Am colaborat cu doi dascãli, anume un an cu Duzinschi Petrache şi un an cu Ciobanu Constantin, Dumnezeu sã-i odihneascã, iar din anul 1986 şi pânã în prezent, fac slujbele cu dascãlul Mihãilã Ghe. Dumitru, un om predestinat acestei meserii, cum altul rar gãseşti. Am gãsit biserica cu zidul crãpat de sus pânã jos în partea de rãsãrit, urmare a bombardamentului rusesc din iunie 1941 când a fost distrusã turla mare, şi m-am pus pe treabã. Am fãcut reparaţii aproape capitale între anii 1992 – 1994, când, ajutat de primarul de atunci, Haha Dumitru, fiu al satului, am fãcut şi gardul de aproape 500 m.l., biserica fiind resfinţitã pe data de 26 iulie 1998, în prezenţa PS Calinic Botoşãneanul, datã la care am primit şi gradul de Econom Stavrofor. Nu am stat nicio clipã fãrã sã fac ceva: am fãcut Prãznicarul, singurul din raza oraşului, finalizat în anul 2004, cu ajutorul celor care lucreazã în strãinãtate, iar în anul 2008 am definitivat gardul cimitirului din sat, cu ajutorul material al tuturor locuitorilor satului, aici fiind înmormântaţi şi defuncţii din celelalte culte cu care comunic mereu, în scopul liniştii şi înţelegerii locale. Cu ajutorul exclusiv al enoriaşului Aparaschivei Gelu, fiu al satului, am construit foarte necesarul Lumânãrar şi Troiţa din curtea bisericii, iar în perspectivã am mai multe proiecte ambiţioase. În primul rând, este necesarã construcţia unei noi clopotniţe, cea veche din lemn fiind putrezitã, obiectiv pe care, la propunerea enoriaşilor, îl voi face la poarta bisericii, ca sã dea impresia de mãnãstire. Apoi urmeazã sã facem încãlzire centralã, într-o clãdire separatã şi la distanţã de clãdirea bisericii ca sã nu fie afectat aspectul estetic şi arhitectura ca la alte bisericii care au lipit câte o coşmelie ca un apendice de bisericã, stricând estetica lãcaşului. În sfârşit, am un proiect ambiţios, şi dacã voi fi ajutat de enoriaşi, vreau sã construiesc o clãdire cu un nivel sau douã, în care sã fac un muzeu al satului, leagãn al ortodoxiei locului. Un fiu al satului care deocamdatã a dorit sã rãmânã anonim, are o colecţie impresionantã de obiecte privind civilizaţia ţãranului român din Bajura, începând cu obiecte din lemn, ţesãturi, obiecte casnice, ceramicã, costume naţionale, obiecte de cult bisericesc şi terminând cu documente istorice şi fotografii care privesc istoria satului şi localitãţii Darabani în general, ce meritã sã fie conservate pentru viitorime. Despre sat, pot spune cã este unul din cele mai mari din Moldova, dar şi mai dezvoltat, mulţi tineri lucrând în strãinãtate, aşa cã în ultimii ani în sat au fost construite case impresionante ca mãrime, confort şi arhitecturã, banii câştigaţi în afarã fiind investiţi şi cheltuiţi cu folos acasã. Dar ca şi în toatã ţara, în sat a scãzut natalitatea, anul acesta de exemplu am avut doar 7 botezuri, în timp ce numãrul înmormântãrilor a ajuns la 15, deci este vorba despre acelaşi fenomen de îmbãtrânire şi scãdere a populaţiei satului, însã chiar şi aşa, am avut 10 cununii religioase, fapt ce denotã cã tinerii opteazã pentru întemeierea unei familii, lucru îmbucurãtor. Nu în ultimul rând, ne mândrim cu cel mai în vârstã bãrbat din zonã, cu veteranul de rãzboi Beţianu Constantin care a trecut pe 102 ani de viaţã, fiind perfect lucid şi încã viguros. Ce nu depinde însã de noi, ci de administraţia localã este finalizarea aducţiunii de apã în sat, ţevile fiind deja montate, stabilirea a douã gropi unde sãtenii sã depoziteze gunoiul, anume una pe deal şi una pe vale, aducerea mãcar a unui tun ca decor la modestul monument al eroilor din faţa bisericii, reparaţia unor drumuri distruse de viiturile anului 2010, iar de la cei mari pe care îi votãm o datã la patru ani, crearea de locuri de muncã în ţarã pentru ca tinerii sã nu mai plece în afarã şi sã se depopuleze satul, viabil încã din punct de vedere al populaţiei. În încheiere, chiar dacã cineva se va supãra, vreau sã arãt cã Parohia Bajura nu a fost şi nu este ajutatã nici de Protopopiatul Darabani şi nici de Pãrintele Protopop deşi, la construcţia Brutãriei Protopopiatului care ar fi trebuit sã fie non-profit, Parohia Bajura dimpreunã cu preotul şi dascãlul au donat sume de bani, despre care bãnuiesc cã ori au fost uitate, ori au fost rãtãcite prin evidenţele contabile. Cineva poate crede cã Parohia Bajura este foarte bogatã, dar eu spun cã sunt persoane fizice în cadrul Protopopiatului Darabani care sunt mai bogate şi mai înstãrite în averile proprii decât sãraca parohie, mergându-se probabil cu zicala inversã: sã-ţi faci comori pe pãmânt nu în ceruri. De unde reiese cã Dumnezeu şi-a întors faţa la Parohia Bajura, dar unii dintre slujitorii lui care sunt mai marii mei, nu! În rest, doamne ajutã la toatã lumea şi cu Dumnezeu înainte !
Preot Paroh, Econom Stavrofor Buhãianu Virgil
Total: 64 Stiri
2014
Ianuarie(1)
2013
Decembrie(1)
Noiembrie(1)
Mai(2)
Aprilie(4)
2012
Decembrie(2)
Noiembrie(3)
Octombrie(3)
Septembrie(3)
Iulie(1)
Iunie(6)
Mai(4)
Martie(1)
Ianuarie(5)
2011
Decembrie(3)
Noiembrie(2)
Septembrie(2)
2010
Decembrie(2)
Noiembrie(1)
Octombrie(4)
Septembrie(3)
August(4)
Iulie(6)
